Titlu Supa de pui pentru suflet de mama
Autor Canfield, Hansen, Hawthorne, Shimoff
Categorie Umoristice
DOWNLOAD PDF
Supa de pui pentru suflet de mama

Această carte reprezintă un dar pentru toate mamele din această lume. Prin scrierea ei, ne-am
propus să onorăm mamele de pretutindeni, dar cum i-ai putea mulțumi unei mame pentru darul vieții?
Citind miile de povești care ne-au fost trimise și din rândul cărora a trebuit să le selectăm pe cele
care au apărut în cartea Supă de pui pentru suflet de mamă, am fost emoționați până la lacrimi de
profunzimea sentimentelor exprimate de oameni pentru mamele lor.
Mulți dintre ei ne-au povestit sacrificiile făcute de acestea; alții ne-au vorbit despre curajul
mamelor lor, sau despre inspirația și încurajările pe care le-au primit de la ele. Dar tema la care s-au
referit cei mai mulți dintre ei a fost natura eternă a iubirii materne.
Una din poveștile pe care le-am citit a surprins într-o manieră minunată esența acestei teme:
Într-o zi frumoasă de vară, un înger a coborât din ceruri și a început să rătăcească pe deasupra
acestei lumi străvechi, zburând peste câmpuri și păduri, peste orașe și sate. La apus, el și-a întins
aripile și și-a spus: „Acum, vizita mea s-a încheiat și trebuie să mă întorc în lumea luminii. Dar
înainte de a pleca, doresc să iau cu mine câteva amintiri din această lume.”
El a văzut o grădină cu flori și și-a spus: „Ce frumoase sunt aceste flori și ce parfum minunat au.”
A cules apoi cei mai frumoși trandafiri, a făcut din ei un buchet și a spus: „Nu văd nimic mai frumos
decât aceste flori; de aceea, le voi lua cu mine.”
Privind însă ceva mai atent, a văzut un copilaș cu ochi strălucitori și obraji trandafirii care îi
zâmbea mamei sale. El și-a spus: „O, zâmbetul acelui copil este chiar mai frumos decât acest buchet.
De aceea, îl voi lua și pe acesta cu mine.”
Privind deasupra leagănului, el a văzut iubirea mamei care se revărsa ca un fluviu asupra copilului
ei, și și-a spus: „O, iubirea acelei mame este de departe cel mai frumos lucru pe care l-am văzut pe
acest pământ; de aceea, o voi lua și pe aceasta cu mine.”
Ducând cu el aceste trei comori, el și-a întins aripile și s-a îndreptat către porțile perlate ale
raiului. Când a ajuns, s-a oprit și și-a spus: „Înainte de a intra, doresc să îmi examinez încă o dată
amintirile.” S-a uitat la flori, dar acestea se ofiliseră deja. S-a uitat la zâmbetul copilului, dar acesta
crescuse și nu mai zâmbea. S-a uitat apoi la iubirea maternă, iar aceasta strălucea la fel de vie ca la
început, în toată splendoarea ei.
Îngerul a aruncat florile ofilite și zâmbetul palid, a intrat în rai și a adunat întreaga oaste a cerului,
spunând: „Acesta este singurul lucru pe care l-am găsit pe pământ care și-a păstrat întreaga frumusețe
până când am ajuns în rai: iubirea maternă.”
Îți oferim cu inima plină de iubire cartea Supă de pui pentru suflet de mamă. Îți dorim ca citind-o,
să trăiești miracolul iubirii, bucuriei și inspirației. Fie ca ea să îți atingă inima și să îți trezească
spiritul.

842