Titlu Dispozitive infernale Vol. 1
Autor Cassandra Clare
Categorie Detective
DOWNLOAD PDF
Dispozitive infernale Vol. 1

     Demonul explodă într-un şuvoi de măruntaie şi sânge. William Herondale smuci pumnalul, însă fu prea târziu. Acidul vâscos din sângele demonului începuse deja să corodeze lama strălucitoare, înjură şi azvârli arma cât colo; aceasta ateriză într-o băltoacă împuţită şi începu să fumege ca un chibrit stins în apă. Demonul, desigur, dispăruse – expediat înapoi în lumea infernală, oricare ar fi fost aceea, din care venise, nu fără să fi lăsat în urmă un dezastru. — Jem! strigă Will, răsucindu-se pe călcâie. Unde eşti? Ai văzut? Ucis dintr-o singură lovitură! Nu-i rău, ha? Dar nimeni nu răspunse chemării lui; cu doar câteva clipe înainte, partenerul lui de vânătoare stătea în urma lui, pe strada umedă şi întortocheată, păzindu-i spatele – putea să jure -, însă acum Will rămăsese singur în întuneric. Enervat, se încruntă. Era mult mai puţin amuzant să o facă pe grozavul, dacă nu o făcea pe grozavul în faţa lui Jem. Aruncă o privire peste umăr, unde strada se îngusta într-un pasaj ducând spre apele întunecate şi umflate ale Tamisei. Prin golul acela, Will vedea contururile de umbră ale vaselor ancorate la chei, o pădure de catarge asemenea unei livezi fără frunze. Nici urmă de Jem; probabil se întorsese către Narrow Street, în căutare de mai multă lumină. Ridicând din umeri, Will o luă înapoi pe drumul pe care venise.