Titlu Un viitor strălucit
Autor Catherine Cusset
Categorie Diverse
DOWNLOAD PDF
Un viitor strălucit

       În timp ce desface salteaua pneumatică, Helen îl aude pe Jacob trăgând apa la veceu şi deschizând uşa de la baie. Îşi ridică privirile şi-şi vede soţul în pijamaua lui gri cu dungi albe, uitându-se la ea, din uşa livingului. Ceea ce o enervează. Nu fiindcă nu se oferă s-o ajute – nu e mare lucru pentru ea să umfle salteaua, iar Jacob a devenit atât de neîndemânatic că e mai bine să se descurce singură – ci pentru că nu-i pune întrebarea care se vede cu ochiul liber că-l sâcâie: de ce se culcă nevastă-sa în living? Ia hotărârea să tacă şi ea. Să articuleze trei cuvinte mai poate încă. Nu-l întreabă nici dacă şi-a luat medicamentele pe care i le-a lăsat pe tăblia barului din bucătărie, alături de un pahar cu apă. Dacă o să sară peste o doză, asta e. N-o să moară din atât. Uneori simte că nu mai poate să gândească, să vorbească, să acţioneze pentru doi. Ea este cea care scoate din ambalajul lor cele douăzeci şi patru de pastile zilnice şi tot ea trebuie şi să-i amintească să le ia. Azi a uitat din nou să aducă de la cutia poştală corespondenţa. A aşteptat răbdătoare trei zile, tot repetând aluziile la facturile care erau de plătit. Inutil. Cum cutia de scrisori se umpluse deja, până la urmă i-a spus. S-a scuzat, dar asta nu schimbă nimic. Nu e vorba numai de boala lui şi nici de vârstă. La şaptezeci şi doi de ani nu eşti chiar atât de bătrân. Dar nu mai face niciun efort. Şi situaţia se va înrăutăţi. Nici nu vrea să se gândească. E prea trist. Apasă pe buton şi salteaua se umflă încet cu un bâzâit de motor. Cu umerii aduşi, cu braţele atârnându-i pe lângă corp, Jacob continuă să se uite la ea, nemişcat, ca o statuie de sare. Crede probabil că e supărată pe el din cauza corespondenţei, sau pentru că n-a lăsat-o să doarmă noaptea trecută ducându-se la toaletă de zece ori. Sau se întreabă ce altceva o mai fi uitat să facă. Un pic de nelinişte îi va zgâlţâi niţel neuronii, ceea ce nu-i strică. Şi de altfel, dacă într-adevăr vrea să ştie, n-are decât să întrebe: „Lenuş, de ce dormi tu aici astă-seară?” Ea-i va răspunde imediat, foarte frumos, şi el o să vadă că nu e din cauza lui. Nu e supărată pe el. Nu este el vinovat că-i bolnav, bineînţeles că nu. Ea ar vrea numai ca el să facă un mic efort. Un mic efort. Mic de tot.

1036