Titlu Puterea secreta a sinelui
Autor Chuck Norris
Categorie Literatură motivațională
DOWNLOAD PDF
Puterea secreta a sinelui

     Prima mea exeprienţă Zen a avut loc în 1 962, la Torrance, California. Eram o tânără "centură neagră" şi tocmai înfiinţasem una dintre primele şcoli de arte marţiale din zona Los Angeles. Clădirea în care funcţiona respectiva şcoală fusese înainte magazin şi se afla într-o intersecţie importantă. Oamenii care treceau pe acolo cu maşina obişnuiau să încetinească fiindcă voiau să se uite înăuntru prin ferestrele ei mari, iar adesea unii intrau ca să privească lecţiile - pe atunci, o şcoală de karate era un lucru neobişnuit. Din când în când, ne vizita un călugăr budist, îmbrăcat în veşmântul lui de culoarea A şofranului. Il vedeam intrând, îi simţeam prezenţa tăcută în vreme ce mă urmărea cum îmi instrui am elevii, pentru ca apoi, la un moment dat, când îmi întorce am privirea către el, îmi dădeam seama că nu mai era acolo. A Intr-o zi, la sfârşitul unei lecţii, m-am dus să-i vorbesc· înainte ca el să plece.

Astfel, am aflat că aparţinea templului Yogananda, din centrul Los Angeles-ului, şi că practica şi el artele marţiale. Faptul că aveam în comun această preocupare îl făcea să se simtă întrucâtva mai apropiat de mine; în consecinţă, mi-a mărturisit că avea destule lucruri pe care ţinea să mi le împărtăşească. În cursul discuţiei, a pomenit de mai multe ori cuvântul ki, prin care înţelegea o forţă interioară, despre care spunea că este legată de Zen� Zen - în ziua de azi, acest cuvânt atât de scurt s-a banalizat în asemenea măsură încât a ajuns să fie folosit în orice context, de la învăţarea utilizării Internetului până la asigurarea avansării în lumea afacerilor. A fost separat total de obârşia lui, astfel încât înţelesul său a devenit, pentru foarte mulţi oameni, o chestiune de interpretare personală. Mă îndoiesc că lumea l-ar mai folosi atât de abuziv dacă ar trebui să-I rostească în întregime, Budismul Zen - acesta era subiectul la care se referea călugărul.