Titlu Dublul
Autor Feodor Mihailovici Dostoievski
Categorie Literatură universală
DOWNLOAD PDF
Dublul

Nu bătuse încă ora opt dimineaţa, când Iakov Petrovici Goliadkin, subşef
de birou cu gradul de consilier titular *, se trezi dintrun somn adine, căscă
prelung, se întinse şi abia după aceea deschise ochii mari. Rămase câteva clipe
nemişcat în aşternut, ca omul care nu e sigur dacă este treaz sau mai doarme
încă, dacă e înconjurat de o lume reală, sau rătăceşte în sfera plăsmuirilor
încâlcite ale unor vise. Treptat, simţurile domnului Goliadkin se dezmorţiră şi
începură să recepteze mai precis şi mai limpede impresiile obişnuite ale
existenţei sale cotidiene. Ca nişte vechi cunoştinţe, îl priveau pereţii odăiţei sale
modeste, de un verdemurdar,
îmbâcsiţi de praf şi de fum, scrinul din lemn de
mahon, scaunele vopsite în roşu, imitând acelaşi lemn, biroul dat şi el cu
vopsea roşie, divanul turcesc îmbrăcat în muşama de culoare roşietică cu
floricele verzui şi, în sfârşit, hainele pe care le dezbrăcase
aseară în grabă, aruncândule vraişte pe divan. O zi cenuşie de toamnă, mohorâtă şi tristă, îl
privi prin fereastra năclăită cu o schimă atât de acră şi ursuză, încât domnul
Goliadkin nu mai avu îndoieli că nu se află întro
împărăţie din basme, de peste
nouă mări şi nouă ţări, ci se regăsi cu toată certitudinea în oraşul Petersburg,
capitala ţării, şi anume – în strada Şestilavoşnaia, la etajul trei al unei case
mari, solide, în propria sa locuinţă. Făcând această constatare importantă,
domnul Goliadkin închise iar ochii, strângând convulsiv pleoapele, regretând
oarecum ultimul vis şi dorind vag reîntoarcerea lui, măcar pentru o singură
clipă. Dar în clipa următoare sări brusc din pat, prinzând probabil firul ideii în
jurul căreia se învârtiseră până atunci gândurile lui incoherente şi în care nu
reuşise deocamdată să facă ordinea cuvenită. După ce sări din pat, alergă la
oglinjoara rotundă de pe scrin. Deşi chipul cam somnoros, cu ochii miopi şl cu
ţeasta aproape pleşuvă, care i se înfăţişă în oglindă, nui oferi cine ştie ce
privelişte deosebită, mai ales că la prima vedere nici nu putea atrage în mod
special atenţia nimănui, posesorul lui rămase totuşi foarte mulţumit de
imaginea din oglindă. „Urâtă treabă ar fi, îşi zise domnul Goliadkin cu jumătate
glas, urâtă treabă ar fi, dacă tocmai astăzi aş arăta altfel decât se cuvine, dacă
intervenea ceva neprevăzut – bunăoară sămi fi răsărit pe faţă un coş, o
bubuliţă caraghioasă, ori să mă fi pocnit cine ştie ce altă pacoste; deocamdată
însă, toate par să fie în perfectă ordine; totul merge strună.” Fericit că totul
merge strună, domnul Goliadkin puse oglinda la loc şi, aşa cum era, desculţ şi
în ţinuta sumară de peste noapte, alergă la fereastră şi se apucă să cerceteze,
cu un aer preocupat, curtea spre care dădeau ferestrele locuinţei sale. Şi ceea
ce zări el în curte îl mulţumi, probabil, pe deplin, căci pe faţă i se aşternu un
zâmbet satisfăcut. Apoi, după ce mai întâi îşi vârî discret capul după
despărţitura de scânduri în cămăruţa lacheului său Petruşka2 şi se convinse
că acesta nu era acolo, se apropie tiptil de birou, descuie un sertar, cotrobăi în
colţul din fund şi scoase, în sfârşit, de sub un maldăr de hârtii îngălbenite şi tot
felul de mărunţişuri inutile, un portofel verde, uzat, îl deschise încetişor, şi,
căscând cu grijă despărţitura cea mai ascunsă, privi încântat conţinutul. Se
pare că şi teancul de bancnote verzi, cenuşii, albastre, roşii şi de felurite alte
culori îl privi, la rândul său, cu o încuviinţare complice, căci domnul Goliadkin
aşeză tacticos portofelul deschis pe masă şi, cu faţa radiind, de bucurie, îşi
frecă mâinile în semn de negrăită mulţumire. In sfârşit, scoase mângâietorul
teanc de bancnote şi, pentru a suta oară în ultimele două zile numai, se apucă
să numere banii, pipăind de câte douătrei ori fiecare foiţă între degetul mare şi
cel arătător. „Şapte sute cincizeci de ruble în asignate 1 şopti el abia perceptibil
terminând în sfârşit numărătoarea. Şapte sute cincizeci de ruble…

474