Titlu Idiotul
Autor Feodor Mihailovici Dostoievski
Categorie Literatură universală
DOWNLOAD PDF
Idiotul

Era pe la sfârşitul lui noiembrie. Pe o vreme de moină, către ora nouă
dimineaţa, acceleratul de Varşovia se apropia în plină viteză de Petersburg.
Ceaţa era atât de groasă, încât lumina zilei răzbea cu greu, iar prin ferestrele vagoanelor, dea
lungul liniei ferate, nu se putea desluşi nimic la zece paşi.
Printre călători se aflau şi unii care se întorceau din străinătate; cele mai ticsite
erau însă compartimentele de clasa a treia: lume măruntă, oameni purtaţi de
nevoie şi de treburi zilnice, venind de pe meleagurile mai apropiate. Cum era şi
firesc, toţi păreau obosiţi, rebegiţi de frig. cu pleoapele grele ca după o noapte
de nesomn şi obrajii de o paloare albgălbuie,
ca şi când ceaţa şiar fi pus pecetea şi pe chipurile lor.
O dată cu revărsatul zorilor, întrun compartiment de clasa a treia, se
treziră aşezaţi faţă în faţă, lângă aceeaşi fereastră, doi călători – amândoi tineri,
amândoi modest îmbrăcaţi şi fără bagaje, amândoi având o figură destul de
plăcută şi, în sfârşit, amândoi dornici să lege o conversaţie. Şi dacă cei doi ar fi
bănuit în clipa aceea unul despre altul câte ciudăţenii ascunde fiecare, ar fi
rămas desigur uimiţi că întâmplarea îi pusese astfel faţă în faţă, întrun vagon
de clasa a treia a trenului accelerat Varşovia – Petersburg. Primul să tot fi avut
douăzeci şi şapte de ani – era scund şi îndesat: avca părul creţ, bătând în negru
şi nişte ochi cenuşii, mici, dar plini de foc. Nasul îl avea mare şi cam turtit,
pomeţii obrajilor proeminenţi, iar buzelei
subţiri schiţau mereu un zâmbet
insolent, sfidător, uneori chiar răutăcios. Numai fruntea, mare şi frumos
boltită, părea menită să compenseze întrucâtva partea de jos a obrazului,
atenuând asimetria unor trăsături prea dure. Ceea ce se arăta mai izbitor la
prima vedere era paloarea cadaverică a feţei, care dădea chipului său un aer de
istovire, cu toate că tânărul părea a avea o constituţie robustă; în acelaşi timp
însă, faţa lui atrăgea atenţia prin ceva imposibil de definit şi care lăsa totuşi să
se ghicească un temperament frământat de clocotul unor pasiuni mistuitoare,

975