Titlu Generalul in labirintul sau
Autor Gabriel Garcia Marquez
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Generalul in labirintul sau

José Palacios, cea mai veche slugă a sa, îl găsi plutind în apa depurativă din scăldătoare, gol-goluţ şi cu ochii deschişi, şi crezu să s-a înecat. Ştia că era una din multele lui metode de meditaţie, dar în starea de extaz în care se afla, plutind în derivă, parcă era dus de pe lumea aceasta. Nu îndrăzni să se apropie, ci îl chemă cu glas înăbuşit, potrivit ordinului primit de a-l trezi înainte de orele cinci, ca să pornească la drum o dată cu prima geană de lumină. Generalul ieşi din starea de vrajă şi zări, în semi-întunericul încăperii, ochii albaştri şi senini, părul creţ de culoarea blănii de veveriţă, obişnuita ţinută maiestuoasă şi calmă a majordomului, care avea în mână ceşcuţa cu infuzie de mac şi gumă arabică. Generalul se agăţă fără vlagă de toartele scăldătorii şi ieşi din apa medicinală sprinten ca un delfin, fapt neaşteptat la un trup atât de plăpând.

— La drum! spuse el. Cât mai repede, căci pe-aici nimeni nu ne vrea. José Palacios îl auzise vorbind aşa de atâtea ori şi în împrejurări atât de diferite, încât nu crezu că era adevărat, cu toate că în grajduri catârcele erau pregătite şi suita oficială începea să se adune. Îl ajută să se usuce şi-i acoperi trupul gol cu un poncho gros pentru vreme rea, căci, de tare ce-i tremurau mâinile, îi zornăia ceaşca pe farfurioară. În urmă cu luni de zile, pe când îşi punea nişte pantaloni din piele de căprioară pe care nu-i mai purtase din nopţile fastuoase petrecute la Lima, el descoperise că, pe măsură ce pierdea din greutate, scădea şi în înălţime. Chiar şi gol arăta altfel, căci acum pielea de pe corp îi era palidă, iar faţa şi mâinile erau ca arse de prea mult stat la soare. Împlinise patruzeci şi şase de ani în iulie trecut, dar părul creţ şi aspru, caracteristic locuitorilor din zona Mării Caraibilor, îi încărunţise şi oasele i se deformaseră din cauza îmbătrânirii premature şi arăta cu totul atât de slăbit, că nu părea în stare să mai apuce luna iulie a anului următor. Gesturile sale ferme erau totuşi ale unui om mai puţin încercat în viaţă şi el călătorea mereu, fără oprire, fără ţintă. Îşi bău ceaiul fierbinte din cinci înghiţituri, gata-gata să i se umple limba de băşici, fugind de propriile sale dâre de apă pe rogojinile mototolite aşternute pe podea şi se simţi ca şi cum ar fi sorbit licoarea fermecată a învierii din morţi. Dar nu scoase nici un cuvânt până nu bătură orele cinci în turnul catedralei din apropiere.

862