Titlu Cel mai bogat om din Babilon
Autor George S.Clason
Categorie Economie
DOWNLOAD PDF
Cel mai bogat om din Babilon

Prosperitatea întregii noastre naţiuni depinde de prosperitatea
financiară a fiecărui individ în parte.
Subiectul acestei cărţi îl constituie succesul personal al fiecăruia
dintre noi. Reuşita noastră pe plan financiar reprezintă încununarea cu
succes a eforturilor noastre fizice şi intelectuale, dar şi a talentelor cu
care suntem înzestraţi de la natură. Cheia succesului o constituie însă
pregătirea adecvată. Acţiunile noastre trebuie să fie o consecinţă a
gândurilor noastre. Modul nostru de gândire trebuie să fie o consecinţă
a capacităţii noastre de înţelegere.
Această carte despre „leacurile" cu ajutorul cărora poţi „vindeca"
sărăcia a fost, de asemenea, considerată a reprezenta un ghid de
înţelegere a lumii financiare. Aceasta este menirea ei: de a oferi celor
care doresc să obţină succesul financiar o perspectivă asupra
modalităţilor prin care pot să câştige bani, să-i păstreze şi să-i pună la
treabă, astfel încât să câştige de pe urma lor şi mai mulţi bani.
Paginile cărţii vă vor purta înapoi în timp - tocmai în îndepărtatul
Babilon, leagănul în care s-au născut principiile de bază ale lumii
financiare, recunoscute acum şi puse în practică în întreaga lume.
Autorul speră că învăţăturile din paginile cărţii sale îi vor ajuta pe
noii cititori să obţină conturi cât mai serioase în bancă şi un succes cât
mai răsunător pe plan financiar, dar să şi descopere soluţii cât mai
rapide pentru problemele financiare cu care se confruntă fiecare individ
în parte, succese şi soluţii ce ne-au fost dezvăluite de foarte multe ori
de-a lungul timpului de cititori din ţară, dar şi de pe peste tot din lume.
Autorul doreşte, de asemenea, să-şi exprime recunoştinţa faţă de
oamenii de afaceri care au oferit cu generozitate aceste povestiri
prietenilor, rudelor, angajaţilor şi asociaţilor lor. Nici un alt ajutor nu near
putea fi mai de folos decât acela al oamenilor practici care apreciază
- la justa lor valoare -învăţăturile acestei cărţi, pentru că şi ei - în drumul
lor spre obţinerea succesului financiar - le-au pus în aplicare.