Titlu ROMÂNIA ÎN ECUAŢIA RĂZBOIULUI ŞI PĂCII
Autor Gheorghe Buzatu
Categorie Istorie
DOWNLOAD PDF
ROMÂNIA ÎN ECUAŢIA RĂZBOIULUI ŞI PĂCII

Aşa după cum s-a observat, Pacea nu este numaidecât „apanajul spontan al civilizaţiei contemporane, ci experienţa de secole a umanităţii”, mai mult „produsul lent şi anevoios al contactului între popoare de-a lungul vremii”1 . În ansamblu, un punct major de reper l-a constituit, netăgăduit, Pacea Westfalică, de vreme ce prin Tratatele de Osnabrück şi Münster (1648) s-a instituit „cea dintâi treaptă a edificiului păcii internaţionale organizate”2 . Ulterior, trepte continuu perfecţionate ale construcţiei aveau să reprezinte faimoasele Congrese ale Păcii de la Viena (1815), Paris (1956) şi Berlin (1878), pentru ca, în cursul veacului ce-a succedat, ele să revină în Capitala Franţei (1919-1920 şi 1946). În secolul al XX-lea, precum şi anterior, România, prin forţa lucrurilor, a fost implicată în organizarea şi desfăşurarea celor două Conferinţe ale Păcii – prima dată (1919-1920) în calitate de subiect, iar apoi (1946-1947) ca parte judecată şi condamnată printr-un Tratat, cu nimic mai prejos decât un Dictat! Perioada 1919-1947, restrânsă în durata istoriei, reprezintă însă în fond un drum imens străbătut de ţara noastră, şi nu numai, în epicentrul evenimentelor cruciale înglobând premisele, declanşarea şi desfăşurarea conflagraţiei mondiale din 1939-1945, şi anume: calea de la România Mare, recunoscută şi consacrată prin tratatele internaţionale din 1919-1923, la România Mică, învinsă, ocupată şi amputată.

523