Titlu Autoportretul Scriitorului ca Alergator de Cursa Lunga
Autor Haruki Murakami
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Autoportretul Scriitorului ca Alergator de Cursa Lunga

Suferinţa ca opţiune.
Există o maximă care spune că un gentleman adevărat nu discută
niciodată despre fostele iubite sau despre impozitele pe care le-a plătit – ceea
ce este o minciună sfruntată, scornită de mine adineauri. Îmi cer scuze.
Şi totuşi, dacă ar exista o astfel de maximă, cred că o altă condiţie ca
să te numeşti gentleman ar fi să nu vorbeşti despre ce faci ca să fii sănătos.
Un gentleman adevărat cu siguranţă nu se apucă să turuie în public despre
cum îşi protejează el sănătatea. Aşa cred eu.
După cum ştie toată lumea, eu nu sunt un gentleman adevărat, deci nu
am motive să mă cramponez de asemenea lucruri, şi totuşi mă simt stânjenit
când scriu această carte. Nu încerc să-mi caut scuze, dar cartea aceasta este
despre alergat, nu cu sfaturi pentru sănătate. Eu nu vin să vă propun:
„Haideţi să alergăm cu toţii în fiecare zi, ca să fim sănătoşi!” Acestea sunt
doar gândurile mele, solilocviul meu despre ce înseamnă pentru mine să
alerg în mod constant.
Somerset Maugham a spus cândva că fiecare bărbierit are filosofia sa.
Adică orice lucru, oricât de neînsemnat ar fi, făcut zi de zi, capătă o latură
meditativă. Iar eu sunt întru totul de acord cu Maugham. Prin urmare nu mi
se pare deplasat ca, în calitate de scriitor şi de alergător, să aştern câteva
rânduri modeste despre alergare, dând astfel o formă concretă gândurilor
mele.
Poate că sunt eu prea meticulos din fire, dar simt că nu pot să judec
bine un lucru până nu-l pun pe hârtie, şi ca să înţeleg bine ce înseamnă
pentru mine să alerg, a trebuit să iau stiloul în mână şi să scriu.
Eram odată într-un hotel la Paris, întins pe pat în camera mea, şi
răsfoiam International Herald Tribune, când am dat chiar peste un articol
dedicat maratoniştilor. Conţinea interviuri cu mai mulţi maratonişti de
renume, în care aceştia erau întrebaţi ce mantră încântau în gând în timpul
curselor ca să-şi dea curaj.
Mi s-a părut o idee extrem de interesantă. Am fost impresionat de câte
lucruri le trec prin cap în vreme ce aleargă cei 42,195 km, fapt care
demonstrează ce competiţie dură e maratonul. Fără o mantră pe care s-o
incantezi în gând, ar fi imposibil să rezişti.
Unul dintre aceştia îşi repeta pe tot parcursul cursei o vorbă învăţată de
la fratele lui mai mare (şi el alergător): Pain is inevitable. Suffering is opţional.
Aceasta era mantra lui. Este greu de transpus în japoneză cu nuanţele
exacte, dar o traducere simplistă ar suna cam aşa: „Durerea e inevitabilă.
Suferinţa e opţională”.
Să zicem că alergi şi la un moment dat îţi zici: „Gata, nu mai pot, mă
doare de mor”. Durerea e o realitate inevitabilă, dar rămâne la latitudinea
persoanei în cauză dacă mai rezistă sau nu. Cred că aceste cuvinte surprind
cel mai bine esenţa maratonului.
Sunt vreo zece ani de când mi-a venit ideea să scriu o carte despre
alergat, zece ani în care m-am tot sucit şi învârtit şi am lăsat timpul să treacă
fără să pun mâna să scriu ceva concret. Subiectul în sine, redus la un singur
cuvânt, „alergare”, mi se pare mult prea vag şi n-am reuşit să-mi adun
gândurile ca să mă hotărăsc exact cum să-l abordez.
Însă într-o bună zi mi-am zis: „Ce-ar fi să scriu eu ce simt şi ce gândesc,
exact aşa cum îmi vine în minte?
Oricum, alt punct de plecare nu văd”. Am început în vara lui 2005 şi în
toamna lui 2006 am terminat. Am inclus şi un fragment scris de mine mai
demult, dar în rest sunt doar însemnări despre ce simţeam şi gândeam la
momentul respectiv. Să scriu deschis despre alergat a însemnat într-o
oarecare măsură să scriu deschis despre mine însumi.