Titlu Cronica pasarii-arc-1
Autor Haruki Murakami
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Cronica pasarii-arc-1

Când a sunat telefonul, fierbeam spaghete în bucătărie şi fredonam
Coţofana hoaţă a lui Rossini, care tocmai se transmitea la radio.
Consider că muzica aceasta se potriveşte perfect cu prepararea
spaghetelor.
Am vrut să las telefonul să sune, nu numai pentru că spaghetele erau
aproape gata, dar mai ales pentru că orchestra simfonică din Londra, sub
bagheta lui Claudio Abbado, atingea punctul culminant, în cele din urmă
însă am dat focul mai mic şi m-am dus în sufragerie să răspund. Mă
gândeam să nu fie cumva vreo cunoştinţă care mă anunţă că mi-a găsit o
nouă slujbă.
— Te rog sa-mi acorzi zece minute, zise o voce de femeie fără nici un
preambul.
In general recunosc imediat vocile la telefon, dar aceasta îmi era
complet necunoscută.
— Vă rog să mă scuzaţi, dar cu cine doriţi să vorbiţi? am întrebat eu
politicos.
— Chiar cu tine. Zece minute, te rog. Nu vreau decât să-mi acorzi zece
minute şi o să vezi că ne înţelegem, zise femeia. Avea o voce joasă şi
blândă, dar mie mi se părea cam alunecoasă.
— Adică ce să înţelegem ?
— Să ne înţelegem sentimentele, reciproc.
Mi-am lungit gâtul şi m-am uitat prin uşa de la bucătărie. Spaghetele
mele fierbeau, cuminţi, iar Abbado îşi vedea mai departe de Coţofana
hoaţă.
— Scuză-mă, te rog, dar tocmai îmi pregăteam nişte spaghete. Poţi să
suni un pic mai târziu?
— Spaghete? întrebă femeia surprinsă. Spaghete la zece şi jumătate
dimineaţa?
— Nu cred că te priveşte pe tine ce mănânc şi când mănânc, am ripostat
eu puţin cam iritat.
— Ai dreptate. Am să revin, spuse ea sec.
Am sesizat imediat că i s-a schimbat starea de spirit.
— Ia stai puţin, am zis. Dacă ai cine ştie ce prostioare de vânzare,
renunţă. Poţi să tot dai la telefoane, că nu mă interesează. Am rămas fără
slujbă şi n-am bani.
— Stai liniştit, ştiu în ce situaţie te afli.
— Cum adică ştii ? Ce ştii ?
— Ştiu că ţi-ai pierdut slujba. Ştiu şi eu atâta lucru. Vezi-ţi de
preţioasele tale spaghete acum.
Când am vrut să o întreb cine naiba e, mi-a trântit telefonul în nas.
Am rămas trăsnit cu receptorul în mână, uitându-mă la el ca la altă
minune, dar mi-am amintit imediat de spaghete şi am dat fuga la
bucătărie. Am oprit focul şi le-am pus în sită să le strecor. Din cauza
telefonului primit, fierseseră mai mult decât mi-ar fi plăcut mie, adică al
dente, dar mergeau şi-asa.

1091