Titlu Cronica pasarii-arc-2
Autor Haruki Murakami
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Cronica pasarii-arc-2

Kumiko nu a venit acasă în ziua în care l-am condus la autobuz pe
locotenentul în rezervă Mamiya. Am aşteptat-o până spre miezul nopţii,
citind, ascultând muzică, dar până la urmă am renunţat şi pe la ora
douăsprezece m-am băgat în pat. Am adormit cu lumina aprinsă. Când
m-am trezit era şase dimineaţa şi afară se luminase de tot. Se auzeau
păsărelele ciripind dincolo de perdeaua subţire. Soţia mea nu era în pat,
lângă mine, iar perna ei albă era frumos aranjată, aşa cum o lăsasem în
seara precedentă. Prin urmare, nu se atinsese de ea. Pijamaua ei proaspăt
spălată şi împăturită cu grijă zăcea pe noptieră. Eu o spălasem şi o
împăturisem. Am stins lumina de lângă pat şi am respirat adânc, de
parcă voiam să reglez curgerea timpului.
Am făcut un tur prin casă, în pijama. M-am dus mai întâi la bucătărie,
am aruncat un ochi în camera de zi şi m-am uitat în camera ei. Am
verificat baia, dulapurile din perete, dar nici urmă de Kumiko. Casa
părea cufundată într-o tăcere mai adâncă decât de obicei şi simţeam că
sunt singurul care perturbă armonia locului, fără nici un rost.
Nu ştiam ce să fac. M-am dus în bucătărie, am umplut ibricul şi am
aprins aragazul. Când a fiert apa, am făcut cafea Şi m-am aşezat la masa
din bucătărie să o beau. Apoi mi-am Prăjit pâine şi am mâncat nişte
salată de cartofi din frigider.
ani de zile nu mai luasem singur micul dejun. Dacă mă gândesc bine, de
când ne-am căsătorit, cu o singură excepţie când am fost în deplasare, nu
am ratat niciodată gustarea de dimineaţă împreună. Se mai întâmpla să
nu ne întâlnim la Prânz sau să mâncăm separat la cină, dar niciodată
dimineaţa, făcusem o înţelegere tacită şi devenise un fel de ritual
care-l respectam cu sfinţenie. Oricât de târziu ne culcam seara, ne
sculam suficient de devreme ca să avem timp să pregătim micul dejun şi
să-l savurăm împreună.
Dar Kumiko lipsea în dimineaţa aceea. Mi-am băut cafeaua şi mi-am
mâncat pâinea prăjită în tăcere. Mă uitam la scaunul ei gol, mâncăm şi
mă gândeam la parfumul cu care se dăduse cu o dimineaţă în urmă. Mă
gândeam la bărbatul care i l-ar fi putut face cadou. Mă gândeam la
faptul că stăteau acum în acelaşi pat, îmbrăţişaţi. Ii vedeam parcă
mâinile mângâindu-i trupul gol. Ii vedeam spatele fin, ca de porţelan,
aşa cum îl văzusem cu o dimineaţă în urmă când i-am tras fermoarul
rochiei.
Nu ştiu de ce, dar cafeaua mi se părea că are gust de săpun. ), Nu-mi
venea să cred. După prima înghiţitură am rămas cu un f-gust ciudat în
gură. Mă întrebam dacă nu cumva simţurile îmi ' joacă feste, dar şi a
doua înghiţitură a avut acelaşi gust. Am ' aruncat cafeaua în chiuvetă
şi mi-am umplut altă cană. Acelaşi gust de săpun. Nu-mi dădeam seama
de ce, doar spălasem bine ibricul şi apa nu avea nimic. Dar gustul - sau
mai bine zis mirosul - era inconfundabil: nu putea fi decât săpun sau
demachiant. Am aruncat cafeaua din ibric şi am pus să-mi fac alta, dar
am renunţat. Am băut în schimb apă de la robinet, pentru că îmi pierise
pofta de cafea.