Titlu Spovedania Unui Betiv
Autor Jack London
Categorie Literatură universală
DOWNLOAD PDF
Spovedania Unui Betiv

Toată povestea începe întro zi de alegeri. Întro dupăamiază toridă, aşa cum se întâlneşte numai în California, am descălecat în Valea Lunii. Plecasem de la micul meu ranch şi venisem în sat pentru a vota o serie întreagă de reforme ce urmau să se aducă constituţiei statului califomian. Era atât de cald, încât dădusem peste cap câteva pahare înainte chiar de ami fi pus buletinul în urnă precum şi numeroase altele după aceea. La întoarcere, străbătui la trap colinele acoperite de podgorii, ogoarele ranchului şi ajunsei tocmai bine la ora aperitivului şi a mesei. Abia intrai şi Charmian mă luă în primire: — Ei, ai fost pentru sau împotriva dreptului de vot al femeilor? Am votat pentru. O exclamaţie de surpriză scăpă de pe buzele ei. Trebuie să mărturisesc că în tinereţe, cu toată credinţa mea pătimaşă în democraţie, eram împotriva votului feminin. Câţiva ani mai târziu, am devenit mai îngăduitor şi lam primit fără entuziasm, ca pe un inevitabil fenomen social. — Te rog, explicămi, stărui Charmian, de ce ai votat pentru? Atunci iam răspuns; iam dat amănunte din belşug; iam pledat plin de indignare. Cu cât vorbeam, cu atât mă aprindeam mai mult. (Nu fiindcă eram beat; dovadă, calul de pe care abia coborâsem. Acesta purta pe drept cuvânt numele de „Nelegiuitul” şi aş vrea să văd un altul capabil săl încalece). Totuşi, cum aş putea să mă exprim? – mă simţeam „bine”, eram încins şi uşor ameţit. — Când femeile vor avea dreptul să meargă la urnă, au să voteze pentru prohibiţie, susţinui eu. Femeile sunt soţii, surori şi mame; numai ele vor reuşi să bată cuiele în sicriul lui John Barleycorn 1… — Eu te credeam prieten cu el, mă întrerupse Charmian. — Da, sunt şi am fost. Adică, să vorbim drept, nui aşa. Nu neam împăcat niciodată. Nam nici un fel de prietenie pentru el, decât atunci când îmi este tovarăş şi când dau impresia căi sunt foarte credincios. Ştii, cred că el este regele mincinoşilor, şi în acelaşi timp, sinceritatea însăşi. Prin el poţi ajunge alături de zei, şi tot pe el îl găseşti tronând în mijlocul drojdiei sociale. Este personajul careţi arată adevărul fără cruţare, dar te trimite şi la moarte. Îţi provoacă năluciri scânteietoare, dar şi coşmare pline de murdărie. Găseşti în el pe duşmanul vieţii, dar şi pe stăpânul unei înţelepciuni care o întrece. În sfârşit, este şi un ucigaş cu mâinile roşii, un asasin al tinereţii. Charmian mă privea fix, mirată de afirmaţiile mele. Continuai să vorbesc. Înfierbântat cum eram, gândurile dădeau toate năvală. Se îmbulzeau ca nişte prizonieri ce aşteaptă în mijlocul nopţii semnalul pentru a evada. Fiecare idee lua contururi precise, fiecare imagine era limpede, căci flacăra albă a alcoolului îmi limpezise creierul. John Barleycorn, al cărui interpret eram, îşi destăinuia cele mai tainice secrete în această criză de sinceritate nestăvilită. Amintirile trecutului, înşirate ca soldaţii la paradă, mi se înfăţişau cu putere în conştiinţă. Numi rămânea decât să aleg. Stăpân pe gândirea şi pe vocabularul meu, sprijinit de o experienţă puţin comună, mă simţeam în stare să arăt limpede realitatea. Aşa sunt totdeauna şireteniile şi capcanele lui John Barleycorn; el biciueşte inteligenţa, ne face să întrezărim o altă realitate şi aruncă o lumină cu răsfrângeri purpurii în monotonia zilelor noastre. Începui săi schiţez lui Charmian viaţa mea, căutând să explic cum mi sa dezvoltat fiinţa. — Nam fost niciodată dintre acei alcoolici ereditari, predispuşi la băutură prin constituţia lor organică. Am fost, dimpotrivă, foarte normal. Este adevărat totuşi, că am ajuns să mă obişnuiesc singur cu alcoolul, dar cu câtă greutate! Prima oară mi sa părut dezgustător şi mia dat greţuri mai rău decât cea mai afurisită doctorie. Chiar şi astăzi îmi displace, şi dacă îl beau, fac aceasta pentru acţiunea lui stimulentă, lucru de care numi dădeam seama între cinci şi douăzeci şi cinci de ani. Aşadar, organismului meu iа trebuit o deprindere îndelungată, până ce iam impus o oarecare toleranţă pentru alcool şi am ajuns să simt în adâncurile fiinţei mele setea de băutură. Îi mărturisii lui Charmian primele mele beţii, primele mele revolte, insistând mai ales asupra uşurinţei cu care îmi puteam procura această otravă. Nu numai că o găseam pretutindeni, dar toate ocupaţiile din tinereţea mea miau scoso în cale. Vânzător de ziare pe străzi, marinar, miner, rătăcitor al ţinuturilor îndepărtate, constatai că pretutindeni unde se adună oameni pentru a schimba idei, râsete şi provocări între ei, sau pentru a uita de monotonia nopţilor istovitoare, se găsesc fără excepţie în faţa unui pahar cu alcool. Cârciuma rămâne un loc de întâlnire unde oamenii se adună cum odinioară primitivii se adunau în jurul focului din tabără, sau la intrarea peşterii. Îi amintii lui Charmian de ciudatele adăposturi pentru bărci din insulele meridionale ale Pacificului, pe care nu le putuse vedea niciodată; de canibalii cu părul creţ, ce se strângeau să se îmbete şi de femeile lor care, sub pedeapsa cu moartea, nau dreptul să calce în acel loc socotit sacru. Numai prin faptul că am fost atras de cârciumă, am scăpat în tinereţe de influenţa femeilor şi am pătruns în societatea generoasă a bărbaţilor. Toate căile duceau întracolo. Aici se adunau miile de fire nevăzute ale aventurii, pentru a se răspândi apoi spre toate zările lumii. — Pe scurt, spusei