Titlu Franny si Zooey
Autor J.D. Salinger
Categorie Literatură universală
DOWNLOAD PDF
Franny si Zooey

Franny fu printre primele fete care se dă-durăjos din
tren, dintr-un vagon de la capătul nordic, îndepărtat, al
peronului. Lane o reperă imediat şi, în ciuda minei
detaşate pe care încerca să si-o compună, braţul cu care
spin-teca aerul exprima întregul adevăr. Franny îl zări
stînd aşa, cu braţul ridicat, şi, la rîndul ei, îi făcu un semn
exaltat cu mîna. Purta o haină din blană tunsă de enot, şi
Lane, în timp ce se îndrepta spre ea cu pas grăbit, dar cu o
expresie domoală întipărită pe chip, se gîndea, cu încîntare
reţinută, că era singurul de pe peron care cunoştea haina
lui Franny. îşi amin-tea că odată, într-o maşină închiriată,
după ce o sărutase pe Franny preţ de vreojumătate de oră,
îi pupase şi reverul hainei, ca şi cum ar fi fost o prelungire
organică deosebit de atrăgă-toare a propriei ei persoane.
— Lane, îl strigă Franny plină de entu-ziasm -
fiindcă, în ceea ce o privea, nu era genul de om care să-şi
golească chipul de ex-presie. îl cuprinse iute cu braţele şi
îl sărută. Era un sărut din acelea care se dau pe un
14
peron de gară - destul de spontan la început, dar cam
stingherit după aceea, de parcă li se ciocneau frunţile.
Ai primit scrisoarea mea? ţinu ea să ştie, adăugînd
aproape dintr-o suflare: Pari cam îngheţat, sărăcuţul
de tine. De ce n-ai aşteptat înăuntru? Ai primit scrisoarea
mea?
— Care scrisoare? întrebă Lane, ridicîndu-i
geamantanul. Era bleurnarin, cu garnitură albă de
piele pe margini, aidoma altor cinci-şase geamantane
care tocmai fuseseră coborîte din
tren.
—N-ai primit-o7 Miercuri am expediat-o.
o, Doamne! Am dus-o chiar eu la poştă...
—A, aceea. Ba da. Ăsta-i tot bagajul cu
care-ai venit? Ce carte-i aia?
Franny se uită în jos la mîna ei stîngă. în ea ţinea o
cărticică de culoare verde-praz, legată
în pînză.
—Asta? A, ceva de citit, răspunse ea.
Deschise geanta şi îndesă cartea în ea, apoi îl urmă pe
Lane de-a lungul peronului, spre staţia de taxiuri. îl luă
de braţ, vorbind mai mult ea - dacă nu chiar numai ea.
Mai întîi spuse ceva despre o rochie pe care-o avea în
geantă şi trebuia s-o calce. Zicea că îşi cum-părase un
fier de călcat micuţ şi nostim, de parcă era scos dintr-o
căsuţă de păpuşi, numai că uitase să şi-l ia. Spunea că
dintre fetele din tren nu crede că cunoaşte mai mult de
trei -pe Martha Farrar, pe Tippie Tibbett şi pe Eleanor
nu-mai-ştiu-cum, pe care o întîlnise cu ani în urmă,
cînd era la pension, la Exeter, sau în altă parte. Toate
celelalte ilustrau tipul clasic de studentă la „Colegiul
Smith", spunea
15
Franny, cu excepţia a două dintre ele, care erau, fără
doar şi poate, tipul „Vassar", şi a uneia care provenea, de
bună seamă, de la „Bennington" sau de la „Sarah
Lawrence". Cea de la Colegiul „Bennington" sau de la
„Sarah Lawrence" arăta de parcă toată călătoria cu trenul
şi-ar fi petrecut-o la toaletă, sculptînd sau pictînd sau
făcînd altceva de genul ăsta, ori de parcă ar fi purtat un
costum de balet pe sub rochie. Lane, care mărise cam
prea mult pasul, spuse, la rîndul lui, că-i părea rău că nu
izbutise s-o cazeze la „Croft House" - în privinţa asta nu
se mai putea face nimic, desi-gur -, dar că îi aranjase să
stea într-un loc fbarte plăcut şi confortabil. o cameră
mică, dar curată şi cu tot dichisul. Era convins că o să-i
placă, adăugă el, iar Franny îşi şi imagină o pensiune
albă, cu acoperiş de şindrilă. Trei fete care nu se
cunoşteau una cu alta, înghe-suite tustrele într-o singură
cămăruţă. Cea care ajungea prima avea să-şi aleagă
cana-peaua cu arcurile ieşite, iar celelalte două aveau să
doarmă împreună într-un pat dublu, cu o saltea absolut
fantastică.
— Grozav, făcu ea, entuziasmată. Uneori îi era
îngrozitor de greu să-şi ascundă iritarea stîrnită de
prostia de care dădeau dovadă semenii de sex masculin
în general şi Lane în special. îşi amintea de o întîmplare
petrecută într-o noapte ploioasă, la new York, îndată ce
ieşiseră de la teatru, cînd Lane, dintr-un exces de
generozitate de-a dreptul suspect, îl lăsase pe tipul ăla
nesuferit, îmbrăcat în smoching, să-i sufle taxiul de sub
nas, de lîngă bordură. Nu se supărase ea cine ştie ce din
cauza asta,
16
pentru că - Dumnezeule! - e groaznic să fii bărbat şi
să trebuiască să găseşti taxiuri libere pe ploaie, dar îşi
amintea privirea acră, de-a dreptul duşmănoasă, pe care
i-o aruncase Lane în clipa cînd se întorsese înapoi, la
marginea trotuarului. De astă dată, cuprinsă de un ciudat
sentiment de vinovăţie în timp ce se gîn-dea la acel
incident şi la altele asemenea, îl strinse pe Lane uşor de
braţ cu un gest care se dorea afectuos. Se urcară într-un
taxi. Puseră geamantanul bleumarin cu garnitură albă de
piele pe scaunul din faţă, lîngă şofer.
— o să lăsăm geamantanul şi ce mai ai cu tine în
camera unde-o să locuieşti - o să lăsăm totul, pur şi
simplu, la uşă - şi pe urmă o să mergem să mîncăm ceva
de prînz, spuse Lane. Mi-e o foame de lup.
Se aplecă înainte şi îi dădu şoferului o adresă.
— Vai, ce mă bucur că te văd! exclamă Franny în
momentul cînd porni taxiul. Mi-a fost tare
dor de tine.
Cum rosti aceste cuvinte, îşi şi dădu seama că ele nu
expriniau cîtuşi de puţin ceea ce gîndea, Simţindu-se din
nou vinovată, îl luă pe Lane de mînă şi îşi împleti
degetele strîns,
pătimaş, cu ale lui.
DUPĂ aproape o oră, cei doi stăteau la o masă mai
retrasă, într-un restaurant din centru care se chema
„Sickler's", un local mult apre-ciat de boema
intelectuală studenţească -oarecum de aceeaşi categorie
de studenţi care, dacă ar fi învăţat la Yale sau la
Harvard, pro-babil că şi-ar fi cîrmit prietenele brusc şi
cu nonşalanţă în altă direcţie, cît mai departe de localuri
precum „Mory's" sau „Cronin's". S-ar
17
putea spune că . „Sickler's" era singurul restaurant
din oraş unde nu ţi se serveau cotlete „uite-aşa de
groase" - cum se zicea, arătîndu-se cu degetul mare şi
indexul mult depărtate unul de altul. La „Sickler's" se
mîn-cau melci. „Sickler's" era genul de local unde un
student si prietena lui fie comandau amîn-doi salată, fie
nu comanda nici unul, din cauza usturoiului cu care era
asezonată. Franny şi Lane beau, şi unul, şi altul, Martini.
în urmă cu zece-cincisprezece minute, cînd li se serviseră
băuturile, Lane gustase dintr-a lui, apoi se aşezase
într-o poziţie mai relaxată şi arun-case o scurtă privire pe
la mesele din jur, cu o senzaţie aproape fizică de
satisfacţie că se afla (şi era, pesemne, convins că aici
nimeni nu-l putea contrazice) în compania unei fete care
arăta absolut ireproşabil - o fată care nu numai că era
extraordinar de atrăgătoare, dar - fapt cu atît mai
remarcabil - se şi deosebea puţin de imaginea-şablon a
domnişoarei din lumea bună, cu pulover fin de lînă şi
fustă de flanel. Franny zărise pe faţa lui această expresie
de-o clipă şi o luase exact drept ceea ce era. Dar,
respectînd o înţelegere veche şi necurmată pe care o
făcuse cu propria ei conştiinţă, socoti că e cazul să se
simtă vinovată pentru că sur-prinsese aerul lui de
satisfacţie, drept care se pedepsi singură să asculte,
chipurile, cu deo-sebită luare-aminte ceea ce avea să
spună Lane în continuare.
Lane vorbea acum ca unul care de vreun sfert de oră
monopolizase întreaga conversaţie şi care îşi închipuia
că, în sfirşit, îşi intrase aşa de bine în rol, încît vocea lui
nu avea cum să deranjeze pe nimeni.
18
— Cu alte cuvinte, ceea ce s-ar putea zice că-i
lipseşte lui e - ca s-o spun pe şleau -testicularitatea.
Inţelegi ce vreau să spun?
Stătea într-o atitudine retorică, aplecat mult înspre
Franny, auditorul lui receptiv, şi rezemat în coate, cu
braţele întinse de o parte şi de alta a paharului de
Martini.—
îi lipseşte - ce? întrebă Franny. Trebuise să-şi
dreagă glasul înainte de a
deschide gura, fiindcă de mult nu mai scosese
o vorbă.
Lane avu o ezitare.
— Virilitatea, îi explică el.
— Te-am auzit şi prima oară.
— în orice caz, asta a fost ideea lucrării, ca să zic aşa
- ceea ce am încercat să scot în evidenţă într-un mod cît
se poate de subtil, adăugă Lane, urmînd neabătut firul
discuţiei. Dumnezeule, vreau să zic că am fost sincer
convins c-o să pic cu succes din cauza ei, şi cînd am
primit-o înapoi cu un „zece" de-ăla scris cu litere de-o
şchioapă, îţi jur c-am fost gata-gata să cad pe spate.
Franny îşi drese iar glasul. Se părea că-şi ispăşise cu
vîrf şi îndesat pedeapsa autoim-pusă, aceea de a face pe
ascultătoarea atentă.
— De ce ? întrebă ea.
Lane păru puţin iritat de această între-rupere.
— De ce - ce?
— De ce-ai crezut c-o să pici cu succes ?
— Păi ţi-am spus adineauri. Tocmai ţi-am explicat.
Tipul ăsta, Brughman, e expert în Flaubert. Sau cel puţin
aşa credeam.
— Aha, făcu Franny. Zîmbi. Luă o înghiţi-tură mică
de Martini. E excelent, spuse ea,
uitîndu-sc la pahar. Ce bine-mi pare că n-are mult gin.
Nu-mi place cînd e tot numai gin. Lane dădu din cap
aprobator.
— In orice caz, cred că am afurisita asta de lucrare în
cameră. Dacă o s-avem o clipă de răgaz în week-end-ul
ăsta, am să ţi-o citesc.
— Grozav. Mi-ar face plăcere s-o ascult. Lane
încuviinţă iar din cap.
— Vreau să zic că n-am spus în ea nişte lucruri chiar
aşa de nemaipomenite. Se foi pe scaun. Dar - nu ştiu -
cred că e destul de interesant accentul pe care l-am pus
pe moti-vul pentru care Flaubert a simţit o asemenea
atracţie patologică faţă de le mot juste. Vreau să zic, în
lumina cunoştinţelor noastre actuale. Nu mă refer numai
la psihanaliză şi la toate balivernele alea, cu toate că,
evident, şi ele con-tează, într-o oarecare măsură. Nu sînt
adeptul lui Freud, dar peste unele lucruri nu poţi să treci
chiar aşa de uşor, doar etichetîndu-le drept Freudiene cu
„F" mare şi cu asta, basta. Vreau să zic că, pînă la un
punct, am avut, cred eu, perfectă dreptate să arăt că nici
unul dintre tipii cu adevărat mari - Tolstoi, Dostoievski,
S/iaAespeare, pentru Dumnezeu! - nu s-a scre-mut atîta
să-şi găsească cuvintele.