Titlu Atherton - Casa Puterii
Autor Patrick Carman
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Atherton - Casa Puterii

— Nu va mai dura mult. Lucrurile încep deja să se schimbe.
Distant, răspunsul urmă după o pauză îndelungată, încărcată de sunete
electrostatice.
— Ştiu, ştiu. Sper să nu ne fi mişcat prea repede. Încă nu am
certitudinea că sunt pregătiţi.
— De ce trebuie să spui întotdeauna astfel de prostii? Am aşteptat
suficient.
— Da, sunt de acord, numai că… Nu avem nici cea mai vagă idee despre
ce sar
putea întâmpla.
— Luther, ăsta a fost dintotdeauna cusurul tău. Eşti mereu nehotărât şi
nesigur. Mă întreb uneori de ce team
ţinut atâţia ani prin preajma mea.
— Un lucru e cert: unii nu vor fi deloc bucuroşi de rezultat.
De la celălalt capăt al liniei se auzi un sunet ciudat, ca şi cum ar fi
răsunat pe ascuns un hohot de râs silenţios.
— Aşa e… unii vor suferi. Cred că tu vei fi unul dintre ei.
— Ce vreţi să spuneţi?
— Luther, nu pot crede că ţiai
imaginat o clipă căţi
voi permite să te
foloseşti de opera mea, în interesul tău personal.
Glasul se pierdu, înlocuit fiind de interferenţele şi pocniturile
electrostatice din aer, după care reveni:
— Ştii la fel de bine ca toţi ceilalţi că ţinutul ăsta e al meu. Eu lam
format şi nu am de gând să renunţ la el. Nuţi
mai permit să te amesteci în
treburile mele.
— Dr. Harding, ce vreţi să spuneţi?
— Este creaţia mea, îmi aparţine şi mă folosesc de ea după bunul meu
plac. Cred că mia
ajuns până acum, să mi se tot spună ce am voie şi ce nu am
voie să fac. Parteneriatul nostru a luat sfârşit, Luther.
— Maximus, ceai
de gând să faci? Nu te poţi rupe de restul lumii.
Liniştii îi urmă o răsuflare îngreunată şi zgomotul unor obiecte masive în
mişcare.
— La revedere, Luther.
— Maximus? Maximus!
În receptor au răsunat mai multe pârâituri, după care sa
întrerupt
complet legătura.
Ce să însemne aceasta? Şia
pierdut minţile?
Dr. Luther Kincaid îşi ridică privirea şi şopti în cerul nopţii:
— Să ne ierte Dumnezeu nesăbuinţa de a da naştere unei lumi noi.
Capitolul 1
SECRETUL UNUI BĂIEŢEL.
În dumbrava domnului Ratikan locuia un băieţel, pe nume Edgar. Chiar
dacă nu era avut, se bucura de strictul necesar şi era vesel şi zburdalnic în cea
mai mare parte a timpului.
Unii ar putea spune că Edgar era la fel de slăbuţ şi de firav ca toţi băieţii
care munceau în dumbravă, dar nar
avea dreptate decât pe jumătate, întrucât
ştim cu toţii că există două tipuri de copii slăbuţi: unii sunt fragili ca firele de
iarbă, iar alţii isteţi şi sprinteni ca gândul. Edgar făcea parte din cea de a doua
categorie: era un băiat zvelt, puternic şi iute ca un ogar.
Adânc în inima dumbrăvii exista un locşor retras şi liniştit, unde te
puteai adăposti de arşiţa amiezii şi puteai trage un pui de somn pe iarbă, sub
coroanele dese şi joase ale copacilor. Spre deosebire de ceilalţi băieţi, Edgar nu
era genul care să se furişeze şi să aţipească la umbra arborilor, ci, mai curând,
îl puteai găsi în toiul unei năzdrăvănii, adică exact în momentul când începe
povestea noastră.
Întrun
loc ferit din dumbravă, Edgar se legăna de zor pe o creangă
înainte şi înapoi, încercând săşi
facă suficient elan, cât să sară peste o potecă
năpădită de buruieni şi să se prindă de altă cracă, la cincişase
paşi distanţă.
În două încercări sa
desprins prea târziu şi a zburat prin aer cu picioarele în
faţă, bufnind puternic pe spate, chiar în mijlocul potecii.
Hotărât să nu se dea bătut, Edgar încercă şi a treia oară, tentativă în
urma căreia a planat prin aer întro
rână şi sa
izbit de trunchiul unui copac,
alegânduse
astfel cu nasul însângerat.
Gălăgia nu putea să nui
atragă îndată atenţia proprietarului dumbrăvii,
domnul Ratikan, un bărbat înalt şi ghebos, decis întotdeauna să pună capăt
distracţiei şi bucuriei lui Edgar.
În mijlocul celui mai amplu balans, Edgar perie cu braţele frunzele
copacului şi, odată ce pendulă înapoi, domnul Ratikan îl lovi cu bastonul direct
peste picioare.
— Dăte
imediat jos deacolo!
strigă înfuriat bărbatul. Chipul alb ca varul
al domnului Ratikan era completat deo
gură permanent crispată, cei
făcea ca
buzele subţiri şi mustaţa lungă să arate ca două panglici roşii maronii, în jurul
unei guri mereu nefericite.
Lovitura de baston nu la
convins pe Edgar să renunţe. Ridicânduşi
din
avânt picioarele, Edgar se lansă în zbor şi, bătând aerul cu mâinile şi
picioarele, reuşi de această dată să prindă craca aflată de cealaltă parte a
cărării, moment în care creanga sa
rupt şi Edgar sa
prăbuşit la pământ.
A fost un moment de nespus ghinion pentru Edgar, de vreme ce domnul
Ratikan se enerva cumplit când cineva îi deteriora unul din preţioşii săi copaci
din dumbravă.
— Cu asta ai întrecut măsura! urlă domnul Ratikan, lovindul
cu
bastonul pe Edgar în coaste.
— Veneam numaidecât să vă caut, dar voiam mai întâi să mă distrez
puţin, răspunse Edgar, cu glas tremurat şi sec. Încercând să evite
împunsăturile de baston, se ridică în picioare, se ascunse în dosul trunchiului
şi îşi şterse şuviţa de sânge ce i se prelingea din nas. Bastonul domnului
Ratikan izbi trunchiul copacului, ratând de puţin ceafa băiatului.
— Te duci imediat şi lucrezi la puieţi – şi să nu care cumva să te opreşti
din muncă până nu termini douăzeci de pomişori!

1009