Titlu Atracţia
Autor Sylvia Day
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Atracţia

-Ar trebui să mergem la un bar, ca să sărbătorim. Cuvintele emfatice ale colegului meu de cameră nu mă luau deloc prin surprindere. Cary Taylor se agăa de orice ocazie ca să petreacă, indiferent cât de mică şi de neînsemnată ar fi fost. Mereu considerasem că asta face parte din farmecul lui.

– Pot să jur că nu-i deloc o idee bună să mă apuc să beau în seara de dinaintea începerii unei noi slujbe.

– Ei, hai, Eva! Stând pe jos în noul nostru living, înconjurat de vreo şase cutii cu lucruri, Cary îmi aruncă zâmbetul lui strălucitor. Tot despachetam de câteva zile, însă el continua să arate bestial. Zvelt, cu părul negru şi ochi verzi, Cary era un bărbat care numai din întâmplare putea să arate ceva mai puin bine decât superb, aşa cum era în fi ecare zi. Cred că aş fi fost invidioasă pe el dacă n-ar fi fost omul care mi-era cel mai drag pe lume.

– Nu mă gândesc la o beie, nu se lăsă el. Doar să bem un pahar, două de vin. Am putea să mergem la happy hour şi să ajungem înapoi acasă până la opt.

5497